Poveste de zăpadă

poveste de zapada

 

Afară ninge ca-n poveşti

Şi nu se mai opreşte...

Se-ntreabă-n grijă: ”Unde eşti?”

Un suflet ce iubeşte.


Iar fulgii mari, înaripaţi
Se-aşează pe sprâncene.
Dansând o horă braţ la braţ,
Aştern în câmp troiene.

E nuntă mare după prag
Şi iarna se însoară
Cu-al nostru uimitor meleag,
Şi ninge...ninge iară...

El ar veni cu mii de flori,
Să-i bucure privirea,
Dar frigul şi un car de nori
Le-amână întâlnirea.

Din cer cad fluturii de nea,
Suflarea le topeşte.
E albă viaţa şi cu ea
Noi vom albi, fireşte...

De ce aşteaptă în zadar?
Trec anii şi iubirea...
Pierdută-n sânul lui Gerar,
Îngheaţă fericirea...

E ger amrnic şi cumplit,
Într-un ţinut de vată.
Deşi pământul a albit,
Speranţa-i colorată...

Ajung atâtea întrebări,
De ce, pe unde, oare?
Scutit de lacrimi şi dureri
E doar acel ce moare...

Afara ninge ca-n poveşti,
Nu sta închis în casă.
Ai viaţa-ntreagă să iubeşti.
De iarnă-cui îi pasă?

 

© Crowelle.com/Tatiana Art