Marea la orele matinale

marea

   Mă încântă. Da, mă încântă atunci când o privesc și văd în profunzimea-i acea liniște de care eram lipsită aseară, fiind atinsă de un zbucium triumfător. Uneori îmi pare că al ei zbucium s-ar cupla mai bine cu zbuciumul din sufletul meu. Această mare atât de lină mă neliniștește, dar caut să compensez lipsa tumultului mult prea drag prin viziunea mării în plinitatea formelor sale melancolice la această oră matinală. Mișcările mării sunt acum atât de line, un pic descurajate, onirice, zădarnice, efemere doar până ce noaptea-i va pune din nou cuțitul la crestele spumoase ale valurilor ce-și parcurg leneșe calea către mal. De ce totuși este atâta liniște? 

   Aseară cercam să scriu câteva versuri. Scriind nu mă gândeam la mare... Dar în rezultat tot marea a rămas liniștită la orele matinale... Mă încântă atât de mult precum versurile pure, pline de sentimente, asemeni unei perechi de îndrăgostiți, care stau acum pe malul mării încântați de apa verzuie, ce le surâde cu o pasiune domoală, deși persistentă.
   Marea și poezia. Îmi pare că trăirea acelui sentiment în actul creației e mai puternică decât satisfacția nemărginită de pe urma citirii versurilor și după ce admirăm surâsul mării fără capăt...
   O mare fără margini. Mai mare decît Pacificul, mai adâncă decât Groapa Marianelor, mai eruptivă și clocotitoare decît faimoasa Mauna Kea... O mare ce se revarsă din sufletul meu cuprins de vijelie. Dar marea e liniștită la orele dimineții. Aceeași mare, dar altfel nu știu cum... Oare-i lipsește Luna sau Ursa Mare pentru a-i trezi din nou acel zbucium răpitor?
   Iar mie ce-mi lipsește pentru a înăbuși sentimentul de mulțumire, atunci când mă scufund între valuri? Mai bine zis... între gânduri... Un val e asemeni unui gând ce tot aleargă și aleargă necontenit prin minte păstrând dorința de a seduce vrio idee, de a acosta imaginația înflăcărată. Valurile, însă, în diversitatea formelor își grăbesc pasul către malurile de care se izbesc precum niște nori sidefii, plini de prospețime și răcoare. Iar gândurile mele seduc idei, multe și diverse... E cert că într-o familie nici un copil nu poate fi modelul exact al celuilalt. Nici gemenii nu sunt total identici. Nici ideile un sunt la fel.
   Dimineața valurile se domolesc și gândurile mele la fel. Ora matinală echivalează cu o oră de liniște, atunci când marea-și paște în singurătate valurile. Iar eu încerc să scriu. Deși în izolare, dar, totuși, cu o scânteie în adâncul ochilor, cu pupila aprinsă de focul creației, cu o dorință enormă de a sorbi din izvorul inspirației:

 
„O mare gingașă și calmă
Pășea încet și lin spre maluri.
Căci noaptea gândurile-n valmă
Tot tulburau a sale valuri.
Iar dimineața-n deșteptare
Cu mii de gânduri sclipitoare,
Citindu-mi versul către soare,
Nu mă despart nicicând de mare.”

 

© Crowelle.com/Tatiana Art