Erau doi

erau doi nunta

 

Ei erau doi și se iubeau ca îngerii în ceruri,
Nu le păsa de frig, nici de țepoase geruri,
Iar cei din jurul lor cu firea-nvidioasă
Îi tot bârfeau mereu cu vorba lor râioasă.
Erau atâtea glasuri, era atâta zvon,
De-și astupau urechea Maria și Ion.

Femeile din sat de partea lui Ion erau,
Numai de bine îl vorbeau, îl lăudau:
"El e înalt ca bradul zvelt și verde,
Privesc la el și inima-mi se pierde.
Părul lui cel dens și negru e ca mura,
Ca o căpșună coaptă îi este mica gură.
Ochii săi albaștri's ca cerul preacurat,
Brațele-i carnoase de-un voinic bărbat.
E atît de puternic, ca un uriaș -
Mândru este tata de-un astfel urmaș!
Iar ea e murdară ca o cârpă veche,
Leneșă și proastă de n-are pereche.
Ca o zdreanță ruptă rochia-i zoioasă
Mai este urâtă ca broasca țestoasă.
Pe față cu pete ca o nespălată
Și umblă prin sat ca o desfrânată.
Nu e demnă strâmba de-un așa bărbat,
Căci el e prea mândru și prea învățat!"

Dar bărbați-s contra, alta li-e părerea,
Maria le pare ca unsă cu mierea:
"E atât de blândă ca o primăvară
Și atât de zveltă ca o căprioară.
Părul lung și moale ca spicele de grâu
Se varsă peste umeri ca valurile-n râu.
Ochii ei frumoși ca două pomușoare,
Zâmbetul ei pare c-ar fi rupt din soare.
Sânul e pufos precum două mere,
Vocea sa e dulce ca o mângâiere.
El e slăbănog și uscat netotul  
Și vorbește aiurea precum idiotul.
E ghebos ca dealul dincolo de vale
Și umblă aiurea mai să se prăvale.
N-are dinți în gură ca baba bătrână,
Iar în loc de păr lui îi crește lînă.
Nu e demn măgarul de așa mireasă -
Ea e prea deșteaptă și e prea frumoasă!"

............................................

Multe zice lumea, fruntea și-o încruntă,
Iar lor nu le pasa, gândul e la nuntă!

 

© Crowelle.com/Tatiana Art