Doar luna ştie...

doar luna stie

 

Acolo sus, pe cerul înstelat,

Şi-arată fruntea palidă şi tristă

Crăiasa lună, ce veghează, înduioşat,

Un copilaş cu stropi de sânge pe batistă.

 

Tuşeşte-ncet şi geme uneori,

Iar noaptea-i pare-a fi o veşnicie.

Se-ntreabă luna: – Oare ce va fi în zori?

Un copilaș se stinge-ncet ca o făclie…

 

Un copilaș sau poate-un înger rătăcit,

Un hulubaş plăpând cu aripi retezate.

Când mama crede că el doarme liniştit,

Doar luna ştie că-i deja mult prea departe...

 

© Crowelle.com/Tatiana Art