Gânduri sinistre despre lume

 lume

 Se zice că lumea e un fulg ce plutește ușor prin văzduhul infinitului în căutarea unui punct de sprijin în coloana Universului...

 

   Se zice că lumea e uneori romantică și îmbujorată ca o copilă cu ochi albaștri în care se reflectă inima cerului, seducătoare și dulce ca o acadea. Însă cerul în zilele noastre nu mai este atât de albastru și nu-i mai vezi nici inima, nici sufletul...

   Lumea este asemeni unui om cu toate viciile și neajunsurile sale. Ar fi o prostie să fugim de realitate pictând tablouri ireale despre natura perfectă a omului. Înainte de a porni pe drumul iluziilor ar fi bine să vedem lucrurile așa cum sunt: veridice, ascuțite, reci. De ce negăm lutul din care suntem zămisliți? Un lut moale, ce ia forme diverse care nu se potrivesc uneori cu sufletele noastre. Poate că sufletul nu vrea să arunce privirea asupra realității? Zace toată viața închis în cușca trupului și se adaptează la cerințele lumii pământești. Unei lumi de gheață...

   Deseori ne asemănăm cu niște manechine - statui fără simțire, frumoase la exterior și pustii înăuntru. Mințim și ne înșelăm pe noi înșine. Îi onorăm pe semenii noștri care pronunță fraze abrubte asemeni unor stânci din mijlocul abisului în care se prăbușeșe gândirea. De ce ne înșelăm unii pe alții cercând să creăm o nouă realitate pe când totul este deja atât de vechi? Ca lumea...

   Ce-ar fi să deschidem un sicriu? Creerul refeză categoric să-și deseneze imaginea noastră în viitor dormind într-un pat precum acesta, sugrumați de umedul pământ. Totuși, dacă deschidem patul eternității ne vom ciocni cap în cap de riduri, putrefacție, pe alocuri cu fire de păr, iar simțul olfactiv nu va mai putea spune povești despre toate ”parfumurile corpului” din lumea celor drepți. În cazul dat povestea ia o altă întorsătură. Cu un sărut nu ne va putea trezi nimeni, doar Bunul Dumnezeu...

   Vreau să dau la o parte gândurile sinistre despre lume deoarece îmi dau seama că adevărata frumusețe se găsește în sufleteșe pline de dragoste, bunăvoință, înțelegere, compasiune și toate celelate unelte ale fericirii pe care le ascundem deseori atât de departe. Aș mai vrea să dau la o parte perdeaua neagră a orizontului și să privesc spre o nouă realitate, creatorul căreia pot fi chiar eu. Fiecare dintre noi. Pupila ochilor este neagră, dar totuși vedem doar la lumină...

 

© Crowelle.com/Tatiana Art