Tristețe sublimă

nastroienia

 

Am admirat din nou un mic apus de soare,

Azi totu-mi pare trist, iar inima mă doare.

Cad două picături din ochii mei ce crapă, -

Doi ochi cândva frumoși, acum - secați de apă.

Și gura-mi e uscată, iar buzele rănite

Precum pământul zace în veri de ploi lipsite.

Tot corpul meu tresare de lovitura sorții.

Un ultim ceas mai trece și-mi pare ceasul morții.

Mi-e greu să-nving furtuna ce scaldă al meu gând.

El nu are nevoie de glasul meu cel blând.

De dulcea mângâiere, de a mea sărutare.

De cerul meu albastru și de micuțul soare...

 

© Crowelle.com/Tatiana Art