Scrisoare de Ziua Îndrăgostiților

tanea

 

  De Ziua Îndrăgostiților cei care se iubesc scriu scrisori unii altora și am citit undeva că, dacă le păstrezi, ”riști” să rămîi cu alesul inimii pentru totdeauna. Iată îți scriu și eu, deși îmi vine greu... Sper că vei păstra această scrisoare și nu o vei arăta nimănui niciodată. Lasă să fie micul nostru secret, ești deacord? 

 

  Nici nu știu exact, ce să-ți scriu, dar dacă vrei să afli gusturile mele - această scrisorică îmi e pe plac! Sper că și ție la fel... Deci... Cred că știai... Sau... mai bine zis... Eu cred... Of! Mă bâlbi! Vezi, chiar și scriind poți să te bâlbâi! Gata! Sunt gata să-ți spun că...

 

Te iubesc!

 

  Uf... Cât de greu mi-a fost să scriu aceste cuvinte... Inima mea e plină de sentimente și îmi este foarte greu să le descriu. Dar poți fi sigur de un lucru - atunci când ascult melodia pe care ai scris-o pentru mine, simt o usturime în inimă, o frică teribilă că te pot pierde și o dorință nestăpânită de a te săruta la infinit!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!...........

 

  Lângă tine e atât de vesel și de interesant. Cu nimeni viața mea nu a mai fost atât de plină de evenimente și bucurii. Eu nu știu ce crezi tu acum... Poate că te simți flatat, desigur. Eu, în orice caz, sper că am adus o rază de lumină în viața ta și aș dori să te fac fericit deoarece cred că ești extraordinar și ai nevoie de multă grijă și afecțiune. Mă gândesc mereu la tine și te asigur - în orice moment, atunci când te simți rău, vino la mine deoarece într-adevăr vreau să-ți port grijă. 

 

  Să știi că sunt cea mai simplă persoană din lume, căreia îi place să iubească. Nu știu ce m-aș face dacă nu ar exista dragostea... Cred că în sufletul meu e foarte multă dragoste, deaceea Ziua Îndrăgostiților este o zi foarte importantă pentru mine... pentru noi... 

 

  Aș mai dori să-ți spun că nu vreau să te schimbi. Te iubesc așa cum ești. Fii mereu la fel de gingaș cu mine precum nimeni nu a mai fost, într-atât încât să-mi alerge înțăpături prin șira spinării. Închide ochii și imaginează-ți că eu te sărut dulce de tot. Dacă simți aceasta înseamnă că îți dai seama că un mic soare a coborât  din cer ca să-ți încălzească sângele și uite că sângele a început să fiarbă de la atâta pasiune și dragoste. Nu exagerez nimic. Sunt doar eu, fata care te iubește...

 

© Crowelle.com/Tatiana Art