De-ar fi

de-ar fi

 

De-ar fi să mor, să putrezesc în locul tău,

Ai plânge oare cufundat în resemnare?
Sau ca un înger în mantaua de ateu,
Mă vei uita curând în semn de consolare?

De-ar fi să cad, s-alunec în abisul infernal,
Ai înălța măcar o rugă de sihastru?
Scăpat fiind de un funest final,
M-aş înălţa deasupra-ţi rece ca un astru...

De-ar fi să dorm cu lacrimi sub pleoape,
M-ai implora cu jale sumbră:"Nu te du!"?
Nu te-ntrista, sfârşitul mi-e aproape
Pe patul morţii unde vei dormi şi tu!

De-ar fi să sar, să zbor spre umbra vieţii,
Mă vei vorbi atunce-n taină doar de bine?
Uitând de apriga crispare a melei feţe
Şi frica morţii când veni-voi după tine...

De-ar fi să pier, să ard, să m-ofilesc,
Ai merita acest nemernic sacrificiu?
Zadarnic cugetul mă-ndeamnă să trăiesc,
Ferit de plânset, de oroare şi supliciu.

De-ar fi să fiu precum nu am mai fost,
M-ai fi privit atunci cu pizmă şi cruzime?
Zadarnic ar cerşi un adăpost,
Pribeagu-mi suflet ce se pierde în mulţime...

De-ar fi să mor, să fiu, să mor din nou...
Te-ai întreba atunci ce rost mai are?
O existență fără sens ca un ecou

Ce nu-și găsește pace, nici iertare...

 

© Crowelle.com/Tatiana Art