Iar dacă...

toamna

 

Copacii îmbracă veşmântul de gală,

Un stol de rândunele pleacă-n ţări senine.
Cu amintirea vagă a  zilelor de vară
Şoptesc neâncetat: "Mi-e tare dor de tine!"

Atunci când orizontul se-apleacă spre pământ,
Îl mângâie o rază ce-și ia spre zare zbor.
Nu înţeleg de ce adorm cu tine-n gând,
Aş vrea să-ţi spun acum că eu demult te-ador.

Iar dacă va cădea chiar cerul peste noi,
Buchete mari de flori prin nouri îţi voi strânge.
Va amuţi durerea şi vom rămâne-n doi:
"Sânt, puiule cu tine, iubirea mea, nu plânge!"

 

© Crowelle.com/Tatiana Art